vânt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊
Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊
Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊
Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate.
A se așterne vântului = a alerga foarte repede.
A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede.
Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu.
A-i bate (sau
a-i sufla cuiva)
vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac.
A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală.
Din (sau
de la)
cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni.
A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate.
A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar)
A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi.
2. Aer, văzduh. ◊
Loc. adv. În vânt =
a) în gol;
b) în sus;
c) fig. fără folos, zadarnic.
3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.).
4. (În
expr.)
A face vânt =
a) a împinge, a arunca, a azvârli;
p. ext. a da afară (dintr-o slujbă);
b) (
fam.) a scăpa de cineva.
A-și face (sau, rar,
a-și da)
vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt.
A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului).
5. (
Astron.; în sintagma)
Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. –
Lat. ventus.vânt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vânt s. n, pl.
v'ânturivânt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vânt n.
1. mișcare mai mult sau mai puțin repede a aerului:
vânt ușor, tare; de vânt, boală băbească, analogă cu
de dânsele, și cauzată de un vânt rău;
instrumente de vânt, în cari sunetul se produce prin aerul introdus, ca flautul, cornul, etc.;
2. aer agitat prin un mijloc particular:
a face vânt cu o apărătoare; a face vânt, a da drumul, a o lua la fugă;
3. fugă impetuoasă:
ține telegarii să nu iea vânt CR.;
4. aer în genere:
cine seamănă vânt, culege furtună Isp.;
a vorbi în vânt, în deșert;
5. fig. suflare:
de al patimilor vânt GR. AL.-
vântul cel sălbatic al durerii EM.;
6. vânt turbat, uragan și în special eterul sau regiunea cea mai înaltă a atmosferei unde (crede poporul) păsările turbează sau amețesc recăzând pe pământ. [Lat. VENTUS].
vânt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊
Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊
Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊
Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate.
A se așterne vântului = a alerga foarte repede.
A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede.
Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu.
A-i bate (sau
a-i sufla cuiva)
vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac.
A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală.
Din (sau
de la)
cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni.
A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate.
A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar)
A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi.
2. Aer, văzduh. ◊
Loc. adv. În vânt =
a) în gol;
b) în sus;
c) fig. fără folos, zadarnic.
3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.).
4. (în
expr.)
A face vânt =
a) a împinge, a arunca, a azvârli;
p. ext. a da afară (dintr-o slujbă);
b) (
fam.) a scăpa de cineva.
A-și face (sau, rar,
a-și da)
vânt = a-și lua avânt, a pomi cu viteză, cu avânt.
A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului).
5. (
Astron.; în sintagma)
Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. —
Lat. ventus.