ta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. –
Onomatopee.ta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ta1 / a ta1 v.
tău1 / al tău1ta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ta2 (a ~) v.
tău2 (al ~)ta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)-ta v.
-tău / -tuta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Ta, simbol chimic pentru
tantal.ta (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ta’, s.m. – Vocativ pentru tată „părinte” (ALR 1969: 181). – Lat. tata.
ta (Dicționaru limbii românești, 1939)ta pron. posesiv, V.
tăŭ 2.ta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TA interj. (Repetat) Exclamație care imită vorbăria multă și inutilă a cuiva, exprimând în același timp nerăbdarea interlocutorului. — Onomatopee.