spân (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață.
Față spână. Om spân. ◊ (Substantivat,
m.)
Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). –
Lat. *spanus (<
gr.).
spân (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. –
Lat. *spanus.spân (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!spân adj. m.,
s. m.,
pl. spâni; adj. f.,
s. f. spấnă, pl. spấnespân (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].
spân (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. —
Lat. *
spanus.