soră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊
Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (
Reg.)
Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț.
Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊
Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse:
sora-soarelui = floarea-soarelui;
sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (
Melampyrum).
2. (
Fam.; la
voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă.
3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune.
4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad.
5. Infirmieră. [
Var.: (
pop.)
suróră, sor s. f.] –
Lat. soror, -oris.