preot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÉOT, preoți, s. m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦
Fig. Cel care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊
Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din
lat. presbiterum.preot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)preót (préoți), s. m. – Prezbiter, sacerdot. –
Var. mold. preut, Trans. preót. Mr. preftu, istr. prewt. Lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui
prĕsbyter (Densusianu,
Hlr., 126; Pușcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750),
cf. alb. prift (Philippide, II, 651),
vegl. prat, it. prete (
abruz. préute),
prov.,
v. fr. preire, cat. prévere. –
Der. (toate cu
var. mold.)
preoteasă, s. f. (nevastă de preot);
preoți, vb. (a sluji ca preot);
preoție, s. f. (sacerdoțiu);
preoțesc, adj. (sacerdotal);
preoțește, adv. (ca preoții);
preoțime, s. f. (adunare de preoți). Este dubletul lui
presbiter, s. m., din
lat.,
var. presviter, din
ngr. πρεσβύτερος,
der. protopresbiter, s. m. (protopop), din
ngr. προτοπρεσβύτερος.
preot (Dicționaru limbii românești, 1939)préot ș. a., V.
preut.preot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)préot s. m.,
pl. préoțipreot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preot m.
1. cel ce prezidă ceremoniile cultului;
2. în biserica creștină, cel consacrat serviciului divin;
3. fig. profet:
preot deșteptării noastre EM. [Vechiu-rom.
preut = lat. vulg. PREBITER (clasic PRESBYTER), lit. bătrân (= venerabil), numire onorifică ca
călugăr și
stareț].