observa - explicat in DEX

observa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OBSERVÁ, obsérv, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.

observa (Dicționar de neologisme, 1986)
OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. A pândi, a iscodi. [P.i. obsérv, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare].

observa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OBSERVÁ vb. tr. 1. a băga de seamă, a remarca. ◊ a atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. a cerceta, a examina atent. ◊ a supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. a pândi, a iscodi. (< fr. observer, lat. observare)

observa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
observá (obsérv, át), vb. – 1. A remarca. – 2. (Arg.) A avea bani. Fr. observer. – Der. (din fr.) observați(un)e, s. f.; observator, s. m.; neobservat, adj. (nevăzut).

observa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă

observà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
observà v. 1. a cerceta cu îngrijire lucruri fizice sau morale: a observa astrele; 2. a se conforma cu prescripțiunea unei legi sau regule; 3. a băga de seamă.

observa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. — Din fr. observer, lat. observare.