lega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEGÁ1, leg, vb. I.
I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊
Expr. A lega (sau
a strânge) băierile de la pungă (sau
pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom.
2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊
Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊
Expr. (
Pop.)
A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut.
3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot.
4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe; a broșa, a cartona;
p. restr. a coperta.
II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanț etc.
2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi.
3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (
Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea).
4. Tranz. și
refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦
Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie.
5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva.
III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊
Expr. Nebun de legat =
a) nebun furios;
b) persoană care se poartă ca un nebun.
A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze.
A lega limba (sau
gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (
Refl.)
A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate.
A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate.
2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi.
IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora.
2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji.
V. Tranz. și
refl. A(-și) înfășura sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând);
spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊
Expr. (
Tranz.)
A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (
Refl.)
Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii.
A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile.
VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi.
2. Refl. și
intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. –
Lat. ligare.lega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEGÁ2, leghez, vb. I.
Tranz. (
Înv.) A lăsa ceva prin legat
2, prin testament; a testa
1. – Din
fr. léguer, lat. legare.lega (Dicționar de neologisme, 1986)LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr.
léguer, cf. lat.
legare].
lega (Marele dicționar de neologisme, 2000)LEGÁ vb. tr. a lăsa prin legat
2. (< fr.
léguer, lat.
legare)
lega (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)legá (lég, legát), vb. –
1. A prinde cu o sfoară etc. –
2. A uni, a adăuga, a înlănțui cu noduri sau legături. –
3. A amara, a fixa, a propti. –
4. A îmbuca, a îmbina, a umple. –
5. A strînge, a împiedica mișcarea, a înțepeni. –
6. A cartona, a broșa (o carte). –
7. A vorbi coerent. –
8. A încinge, a înfășura. –
9. A înflori, a rodi.
10. A întări, a solidifica un sos. –
11. A îngroșa o marmeladă. –
12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. –
13. A obliga, a constrînge, a sili. –
14. A impune precepte morale sau bisericești. –
15. A uni prin căsătorie. –
16. A prohibi, a interzice. –
17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. –
18. A comunica, a pune în legătură. –
19. (
Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. –
20. (
Refl.) A se dedica. –
21. (
Refl.) A se încăiera cu cineva. –
22. (
Refl.) A se compromite, a obliga. –
Mr.,
leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Pușcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR),
cf. it. legare, prov.,
sp.,
port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greșit de Iordan,
BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăurașii legîndu-le testiculele (
cf. M. L. Wagner,
BF, X, 158), este o evoluție normală a sensurilor 14 și 16.
Der. legat, adj. (unit, fixat, înțepenit; broșat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane);
legător, adj. (care leagă);
legător, s. m. (cel care leagă cărți, paie etc.; încărcător de snopi);
legătoreasă, s. f. (cea care leagă cărți, snopi);
legătoare, s. f. (legătoreasă; bandă, fașă; aliaj, amestec; cravată; grindă);
legătorie, s. f. (atelier de legare a cărților, serviciul legătorului;
Arg., razie);
legămînt (
mr. ligămîntu),
s. n. (legătură; relație; convenție, pact, obligație, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu
suf. -
mînt (după Pușcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din
lat. lĭgamentum);
legătură, s. f. (unire; broșare de carte; coardă, curea; lanț, fiare; copulă; legare de pămînt;
înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relație, tratat; unire, alianță; uniune liberă, relații amoroase; convenție, acord; compromis, obligație; mandat, obligație religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu
suf. -
tură (după Pușcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din
lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura);
legătui, vb. (a obliga;
refl., a se obliga, a se compromite;
refl., a se înțelege, a cădea de acord), cu
suf. -
ui; legătuială, s. f. (învoială, acord; obligație);
legătuință, s. f. (legătură, laț; obligație, pact).
Cf. dezlega.lega (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa.
Lat. legare (
sec. XIX),
fr. leguer. Nu se obișnuiește să se conjuge. –
Der. leg, s. n. (
înv., legat, poruncă), din
fr. legs; legat (
var. înv.,
legată, legatum, legaton),
s. n. (danie, mandat), din
lat. legatum, în parte prin intermediul
ngr. λεγάτον (
sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii);
legatar, s. m., din
fr. légataire, și mai înainte din
lat. legatarius; legat, s. m. (delegat papal), din
lat. legatus (
sec. XVII);
legați(un)e, s. f., din
fr. légation; delega, vb., din
fr. déléguer; delegați(un)e, s. f., din
fr. délégation; relega, vb., din
fr. reléguer.lega (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lega, leg I v. t. (intl.) a aresta, a închide.
II v. r. (numai la pers. a III-a sg. și pl.) a se confirma.
lega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)legá1 (a ~) (a uni)
vb.,
ind. prez. 3
leágălega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 3
legheázălegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)legà v. (
activ)
1. a înnoda, a strânge cu lanț sau funie:
a lega butuc, cobză, fedeleș; 2. a împreuna sau prinde cu ceva:
a lega vița de arac, buțile cu cercuri; fig.
poteca leagă cârciuma de primărie; 3. a coase foile unei cărți și a-i pune o scoarță;
4. a înfășură strâns:
a lega capul, a lega o rană; 5. fig. a uni strâns:
a lega prieteșug, dragoste; 6. a da din floare fruct:
grâul a început să lege. ║ (
reciproc)
1. a se prinde, a se închiega:
dulceața s’a legat bine; 2. a se opri în loc, a se paraliza:
îi se leagă limba; 3. fig. a se obliga:
a se lega prin jurământ; 4. a nu da pace, a băga vină:
se leagă mereu de mine. [Lat. LIGARE].