jefuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JEFUITÓR, -OARE, jefuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care săvârșește un jaf (
1); persoană care jefuiește. [
Pr.:
-fu-i-]. –
Jefui +
suf. -tor.jefuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jefuitór (-fu-i) adj. m.,
s. m.,
pl. jefuitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. jefuitoárejefuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JEFUITÓR, -OÁRE, jefuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care săvârșește un jaf (
1); persoană care jefuiește. [
Pr.: -
fu-i-]. –
Jefui +
suf. -
tor.