jefui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JEFUÍ, jefuiesc, vb. IV.
tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență); a săvârși un jaf (
1), a prăda.
2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune; a jecmăni. [
Var.: (
înv.)
jecuí vb. IV]. –
Jaf +
suf. -ui.jefui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jefuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. jefuiésc, imperf. 3
sg. jefuiá; conj. prez. 3
să jefuiáscăjefui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JEFUÍ, jefuiesc vb. IV.
Tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantități mari (făcând uz de violență); a săvârși un jaf (
1), a prăda.
2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forță sau prin înșelăciune; a jecmăni. [
Var.: (
înv.)
jecuí vb. IV] —
Jaf + suf.-
ui.