înțelege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III.
1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊
Expr. Așa (
mai)
înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu.
A înțelege pe cineva =
a) a pricepe ce spune cineva;
b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (
Mă)
înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (
Mă)
înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (
Refl.)
Se înțelege de la sine = este evident. (
Intranz.)
A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe.
2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi.
3. Tranz. (în
expr.)
A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [
Perf. s. înțelesei, part. înțeles] –
Lat. intelligere.