drept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DREPT, DREÁPTĂ, (
A, B)
drepți, -te, adj. (
C)
adv., (
D)
drepturi, s. n. (
E)
prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊
Linie dreaptă (și substantivat,
f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt.
Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta.
Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦
Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc.
2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper).
Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊
Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (
Mil.)
A lua (sau
a sta, a se ține în)
poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție)
Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial)
A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită.
A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat,
f.) Care are tăietura verticală.
3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted.
Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma)
Complement drept = complement direct,
v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊
Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală.
Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊
Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊
Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat.
Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil.
Drept că... = adevărat că...
A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat)
La drept (sau
la dreptul)
vorbind = în realitate, de fapt.
2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊
Expr. (Substantivat)
A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat)
drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin.
3. (
Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare.
4. (
Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun.
B. Adj. (În opoziție cu
stâng)
1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊
Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau
brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat,
f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat,
m. sg. art.) Piciorul drept.
2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru)
Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni)
Din dreapta. În dreapta. La (sau
spre)
dreapta. ◊
Expr. (Substantivat)
În dreapta și în stânga sau
de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni.
A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum.
3. (Substantivat,
f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊
Loc. adj. De dreapta = conservator.
C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct.
Merge drept la birou. ◊
De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊
Loc. prep. (Substantivat)
În dreptul... = în fața..., față în față cu...
Prin dreptul = prin fața..., pe dinaintea...
Din dreptul... = din fața..., de dinaintea...
2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact.
A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat.
Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (
D 1).
3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊
Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc.
4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci.
E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca.
Drept cine mă iei? ◊
Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar.
2. (
Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊
Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame.
3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca.
Drept încercare s-a folosit de un clește. [
Var.: (
înv. și
reg.)
dirépt, -eáptă adj.] –
Lat. directus (cu unele sensuri după
fr. droit).