declinare - explicat in DEX

declinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. – V. declina.

declinare (Dicționar de neologisme, 1986)
DECLINÁRE s.f. 1. Trecerea unui nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. ♦ Clasă sau grupă de substantive sau de adjective care au aceleași forme de flexiune. 2. Hotărâre prin care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente. [< declina].

declinare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECLINÁRE s. f. 1. acțiunea de a declina. 2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală. ◊ clasă sau grupă de substantive care au aceleași forme de flexiune ori care folosesc aceleași mijloace de realizare a flexiunii. 3. (jur.) ~ de compentență = hotărâre prin care care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente. (< declina)

declinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri

declinare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECLINÁRE, declinări, s. f. Acțiunea de a declina și rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competență = trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei, care constată incompetența sa. — V. declina.