cremene - explicat in DEX

cremene (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÉMENE, (rar) cremeni, s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul. *Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. 3. Bucățică de cremene (1) care înlocuia la armele vechi capsa de aprindere și care, lovită de cocoș, producea scântei și aprindea praful de pușcă. – Din bg. kremeni.

cremene (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crémene (crémeni), s. f. – Varietate de rocă silicioasă, silex. Sl. kremy (gen. kremene), sau bg., sb., rus. kremen (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 81). – Der. cremenos, adj. (dur ca și cremenea); cremenar (var. creminar), s. n. (pungă pentru cremene); încremeni, vb. (a pietrifica, a transforma în piatră; a uimi, a năuci, a zăpăci); încremenitor, adj. (uimitor, năucitor, uluitor); încremeneală, s. f. (stupefacție; imobilitate).

cremene (Dicționaru limbii românești, 1939)
crémene f. (vsl. kremy, gen. krémene, bg. krèmenĭ, rus. kreménĭ). O peatră [!] foarte dură (silice) care face să sară scînteĭ din amnar cînd o loveștĭ. Satu luĭ Cremene saŭ al luĭ Hólbură (nume propriĭ), sat de zgîrcițĭ orĭ de hoțĭ.

cremene (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crémene s. f., g.-d. art. crémenii

cremene (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*Crémene (personaj) s. propriu m.

cremene (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cremene m. 1. piatră vârtoasă care, lovită cu amnarul, dă scântei: cât ai da în cremene, într’o clipă; 2. piatra ce se pune în cocoșul puștii. [Slav. KREMENE].

cremene (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Cremene m. Mold. personaj fictiv: satul (târgul) lui Cremene, unde fiecare e stăpân: ian o țară de jac, satul lui Cremene, fără câini și fâră jitari AL. V. Holbură.

cremene (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. — Din bg. kremeni.