sunna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)SÚNNA s.f.
1. Una dintre cărțile sfinte ale mahomedanilor.
2. Transmiterea conversațiilor, comportării, faptelor și explicațiilor profetului Mahomed Coranului așa cum au fost ele redactate în cele șase culegeri hadith (
2.) canonice. (cf. fr.
sunna < ar.
sunnah) [def. 1.
MDN, 2.
Brockhaus]
sunna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÚNNA s. f. Tradiție sfântă a islamismului ortodox, care explică și completează Coranul și care se compune din povestiri și aforisme atribuite profetului Mahomed. – Din
fr. sunna.sunna (Dicționar de neologisme, 1986)SÚNNA s.f. (
Rel.) Una dintre cărțile sfinte ale mahomedanilor. [< fr., it.
sunna, cf. ar.
sunnah – tradiție].
sunna (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÚNNA s. f. una dintre cărțile sfinte ale mahomedanilor. (< fr.
sunna)
sunna (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SUNNA (
cuv. arab „cutumă”)
subst. Tradiția sacră a
Islamului „ortodox” (
sunnit) care desemnează faptele și cuvintele atribuite Profetului Mahomed.
sunna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)súnna s. f.sunna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÚNNA s. f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. — Din
fr. sunna.